Două dintre lucrurile care mă fac să mă trezesc dimineața cu poftă de viață sunt comunitățile și scrisul. Probabil că în adn-ul meu și de fapt cred că în adn-ul tuturor este nevoia să fim în comuniune, să oferim și să primim, să facem schimb de idei, informații, emoții, trăiri și ajutor. Trib, sat, neam, familie, toate și-au pierdut din vibe-ul lor unificator. Care mai e puterea comunității?
Simt că ne lipsește dorința de coagulare. Ne individualizăm tot mai mult, ne înstrăinăm de familii, de prieteni, de cunoscuți și ne rupem de realitate și preferăm imaginea, de multe ori hiperbolizată, oferită de online, în special de social media. Nu e nevoie să ne uităm cu mare atenție prin cafenele sau prin parcuri ca să observăm că oamenii nu mai pot să stea cinci minute fără să-și verifice telefonul.
Se numește fear of missing out
Ne este frică să nu ratăm vreun anunț important de pe rețelele de socializare, verificăm câte like-uri sau love-uri a luat poza noastră, ne uităm dacă a comentat ceva fostul parter, verificăm concurența, dar pierdem din vedere că ratăm una din marile bucurii ale vieții, aceea de a fi împreună cu cineva drag față în față, bucuria de a împărtăși cum a fost ziua, ce ne-a făcut să râdem, de ce ne-a fost teamă, ce obstacole am avut de trecut, cât am crescut, ce a fost nou și diferit. Simt că începem să ne dezumanizăm și am o teamă pe care mi-e cam frică să o zic: într-o zi tehnologia și mașinăriile vor prelua controlul pentru că nu le vom mai putea folosi constructiv.
Pandemia ne-a distanțat fizic, dar cred că mulți am avut revelația lui împreună Ne-a fost greu de Paște să nu fim cu familia extinsă, să nu vină mama cu pască și mâinile ei încă să miroasă a vanilie, ne-a fost greu în vacanță cu măștile pe față, fără să mai dansăm în taverne cu localnicii. Le este greu copiilor la școală să nu se joace cu prietenii lor. Deci iată cum este împotriva firii să nu ne conectăm, să nu trăim într-o familie, într-un sat, într-un trib sau comunitate.
Cel mai mare vis al meu este să conectez România prin comunități
Într-o seară acum mulți ani, mi-am scris pe lista mea de miracole că voi aduna din nou oamenii să se bucure împreună, să conviețuiască, să se iubească, să se aprecieze, să se uite unii la alții cu bucurie și recunoștință, să respire din nou aer curat, să ofere surprize și să primească dintr-un spațiu de acceptare și fără prejudecăți. Mi-am pus intenția să creez comunități în care să stau un an-doi până încep să funcționeze și fără mine, apoi să trec la următoarea comunitate cu scopul să le conectez. Cel mai mare vis al meu este să conectez România prin comunități. Așa m-am apucat să adun comunități în jurul diferitor subiecte, oameni, branduri și am început să fac asta de 8 ani. Vă zic cum în următorul articol. Dar mi-am dat seama că nu pot de una singură să îmi îndeplinesc intenția rapid și eficient, așa că vreau să vă învăț și pe voi să construiți comunități și să ne unim într-o țară cu valori și mentalitate deschisă, în care funcționează #PutereaLuiÎmpreună. Ce ziceți? Facem treabă?
