Primul meu instinct când a început războiul în Ucraina a fost să-mi protejez copiii și să-mi fac un plan de securitate în caz că se va extinde zona de conflict. Am avut impulsul să îi ajut pe refugiați. M-am uitat ce pot să donez din casă, haine noi pe care fetele nu au apucat să le poarte și le-au rămas mici, încălțăminte, pături. M-am gândit să mă duc la magazin să cumpăr mâncare și produse de igienă. Am făcut lista și la final mi-am pus întrebarea unde le duc. Pe rețelele de socializare am văzut poze din vamă cu oameni pe care-i cunosc și care erau deja acolo cu ajutoare. Am urmărit video-uri de cum să organizez corect donațiile și mi-am dat seama că mult mai eficient pentru mine este să donez bani către organizațiile care au deja o structură de organizare și plasare a celor necesare.
Apoi am făcut un exercițiu de vizualizare în care eu eram într-un colț al camerei, undeva sus, și mă vedeam pe mine cum reacționez la situația actuală. Am văzut că acționez pe baza emoțiilor puternice și că mai întâi, ar fi bine să văd ce e cu aceste emoții, să le procesez, să înțeleg ce mesaje îmi aduc, ce activează în mine și apoi să mă ocup, mult mai obiectiv, de planuri în perioada asta. De ce? Ca să nu iau decizii impulsive.
Mi-am păstrat rutina ca să rămân ancorată
Mi-am păstrat rutina de dimineață cu respirații, duș rece, yoga și meditație, am redus accesul la știri de două ori pe zi. Nu urmăresc știrile la televizor ca să nu-mi expun copiii la imagini cu puternic impact emoțional. Însă le verific pe telefon, sunt abonață la un cont de Telegram, o sursă zic eu, obiectivă. Seara fac cu copiii același exercițiu pe care îl fac de câțiva ani: spunem fiecare 3 lucruri pentru care suntem furioși, 3 pentru care suntem recunoscători, 3 pe care ni le propunem să le facem a doua zi. Citesc 30 de minute pe zi și continui cursul activităților zilnice. Mi-am pus actele în ordine și am făcut un plan în cazul în care războiul se extinde. Am donat către Code for Romania și Salvați Copiii România.
De ce mă activez de fiecare dată când cineva are nevoie de ajutor
Însă m-am uitat mai atent la nevoia mea de a-i ajuta pe alții, o nevoie care la mine este prezentă dintotdeauna. De ce am făcut asta? Ca să calmez ego-ul. Cum vine asta? În formarea de Change Strategist, am lucrat pe cele 5 nevoi umane și am înțeles de ce vreau să ajut și de ce m-am implicat de-a lungul timpului în campanii umanitare și de CSR, de ce am vrut să dau voce nișei de bloggeri părinți, de ce am creat o școală informală pentru creatorii de conținut și de ce mă activez de fiecare dată când cineva are nevoie de ajutor, mai ales dacă e vorba de copii.
Contribuția poate să fie antidotul pentru o lipsă sau mai multe
Ei bine, poate știi că facem anumite acțiuni ca să ne acoperim anumite lipsuri. O facem inconștient până la un punct. Când ajut îmi îndeplinesc nevoia de certitudine că este în puterea mea să fac ceva: pot să donez, pot să ajut, pot să umplu mașina cu alimente și să mă duc la Siret, pot să cazez refugiați la mine acasă, pot să vorbesc și cu alți prieteni să o facă. Așadar, contribuția poate să-mi implinească nevoie de certitudine, de siguranță.
Contribuția îmi aduce varietate
Contribuția îmi aduce varietate, mai ales după doi ani de pandemie în care stau prost la capitolul ăsta. Nu am zilnic șansa să ajut refugiați. Cum îmi acopeream înainte de pandemie sau chiar înainte de copii nevoia de varietate? Prin călătorii în lume, prin diverse forme de exerciții fizice, plus că lucram într-o redacție și intram în contact cu o grămadă de oameni, noutăți, subiecte, locuri.
Contribuția îmi acoperă nevoia de a mă simți importantă
Din anumite motive, unii dintre noi avem nevoie să ne simțim importanți și să verificăm dacă suntem suficient de importanți pentru cei care contează în viețile noastre. Uneori reușim să ne simțim importanți pentru mulți oameni pe care îi ajutăm, dar neimportanți pentru cei din familie. Poate părea o nevoie egoistă pentru că este mai mult despre mine, decât despre cel pe care îl ajut și, implicit nu creez conectare cu acea persoană.
Așadar, în contextul actual, poate să ni se activeze această nevoie pe care să o acoperim prin contribuție și să ne dea senzația că ce facem contează și că deși lucrurile merg prost, putem să ajutăm pe cineva.
Însă îți zic o lecție pe care am învățat-o acum vreo 7 ani și care are legătură cu nevoia de a mă simți importantă. Ajutorul trebuie să creeze dependență, nu independență.
Contribuția satisface nevoia de conectare
Însă nu e nicio problemă dacă și tu vrei să te simți important. E o etapă. Eu, odată ce am devenit conștientă, am aflat ce am eu nevoie și cum pot să-mi îndeplinesc această nevoie prin mine, iar apoi am putut să mă deschid cu autenticitate și să fiu vulnerabilă ca să pot să mă conectez și să ajut din preaplinul meu, nu din nevoie și din frustrare. Sunt convinsă că mulți oameni care au fost la vamă la Siret s-au uitat în ochii refugiaților, s-au conectat de la inimă la inimă și s-au simțit uniți. Probabil că unii dintre ei nu vor uita niciodată o privire de recunoștință, o îmbrățișare cu frică sau cu eliberare, ori o strângere de mână.
Contribuția ajută al nevoia de creștere spirituală
Pentru mine, autocunoașterea și creșterea spirituală sunt valori fundamentale și trec cam fiecare acțiune pe care o fac prin acest filtru. Adică, înainte să iau o decizie, mă întreb dacă e aliniată la vreuna dintre valorile mele. Sau la final de zi mă întreb cum și dacă mi-am trăit ziua aliniată cu valorile mele. Contribui zilnic pentru diferite organizații umanitare, acum în bani, iar acum ceva ani, ca blogger și ca ajutor în strângerea de fonduri.
De cele mai multe ori am ajutat copii. Prematuri, ori pe cei cu cancer, ori pe cei care nu aveau acces la educație. Uneori, nu de foarte multe ori, copiii pierdeau lupta cu viața. Și asta mă aducea pe mine în punctul în care să învăț unele lecții despre mine, despre viață, despre cum mă raportez la moarte, despre cine sunt eu și care este misiunea mea.
Uite-te și tu, dacă ajuți pe cineva, care e creșterea ta spirituală după fiecare acțiune pe care o faci pentru altcineva.
Așadar, nevoia noastră de a ajuta, de a contribui devine un vehicul pentru alte nevoi și rezolvă cel puțin o problemă pe termen scurt.
Sunt aici cu tine să te descoperi și să te înțelegi. Dacă ai nevoie de claritate hai să stăm de vorbă 30 de minute. Poți să stabilești aici un call gratuit, să rezolvăm o problemă și apoi să îți zic cum pot să te ajut mai departe.
Să fie pace,
Ana
