Am fost sâmbătă la un eveniment la care cânta Ana Beregoi, preferata Măriucăi. M-am tot gândit la întâmplarea asta câteva zile. Vreau să-ți povestesc azi despre ce înseamnă determinare și diferența dintre a fi perseverent să-ți atingi scopurile și cazul în care respecți regulile ca să-ți atingi obiectivul.
Am stat 5 ore în Herăstrău să o vedem pe artista ei preferată. Nu plecasem de dimineață cu intenția să rămânem la reprezentația artistică. Dar am fost și la Festivalul de Lavandă, am ocolit lacul, am mâncat și timpul a trecut frumos. Măriuca stătea ca pe ace, nu s-a concentrat la nimic altceva, mă tot trăgea să mergem în acea zonă a parcului.
Și Julie voia să o vadă pe Ana, dar i-a spus Măriucăi:
– Ce crezi că dacă te agiți o să o vezi mai repede? Tot atunci vine!
– Ba nu, o să vină să facă repetiții și o să mă duc prin spate să fac o poză cu ea.
– Unde să repete acolo, tu n-ai văzut că nu sunt culise? O să vină direct gata să cânte.
– Ba o să se machieze.
– Ba nu!
Eu i-am dat dreptate Juliei, fapt care mi-a adus acuzația că o iubesc mai mult pe ea.
Agitația pentru atingerea scopului
Cu o oră jumate înainte, s-a dus la oamenii din staff să-i întrebe pe unde intră Ana și dacă o să aibă o sesiune de foto. I s-a spus că intră printr-o anume parte, ceea ce nu ar fi putut să fie posibil, dar am lăsat-o să se lămuească și să se descurce.
M-am întrebat totuși de ce adulții nu pot să fie sinceri cu copiii. Nu pot să-ți spun pe unde intră că nu ar fi sigur pentru ea. Nu știu dacă face sesiune foto. Sigur nu stă la autografe. E un spațiu deschis și lucrurile pot să devină imprevizibile. Sau orice ar fi fost adevărat.
În fine! În timp ce Măriuca aștepta la intrarea promisă, hop pe scenă apare Ana. Julie era lângă mine și stăteam ceva mai departe de scenă.
– Nu mă îmbulzesc cu toți în față. De aici se vede mai bine.
Chiar așa era. Și-a găsit o cutie pe care să se urce să fie ceva mai înaltă și de aici a urmărit tot spectacolul. Fără să filmeze, fără să facă poze. L-a trăit hipnotizată. S-a bucurat de el.
Ce ești dispus să faci ca să-ți îndeplinești un vis?
Mă uit la intrare, Măriuca nu mai era. Mă uit pe lângă scenă. Era absolut imposibil să o văd în mulțime. Când îmi ridic ochii să verific dacă vine ploaia sau nu, o văd urcată pe un urs imens lângă scenă. Filma. Cânta. O striga pe Ana.
Am avut mixed feelings: uite-o mă, că s-a descurcat ea. Și dă-te jos că nu e safe și nici nu ai voie. Sigur că a fost dată jos de organizatori, cum era și firesc.
Se termină concertul. Puhoiul de copii de ține după Ana. Dă și Julie să fugă spre autograf, dar zice:
– Îi las p-ăștia înainte că se calcă pe picioare și mă duc când se mai eliberează și rămân aia civilizați.
După 2 secunde apare Măriuca cu o poză cu ea și cu Ana. Un selfie în care se țineau de mână. A obținut ce și-a propus.
– Nu te mai duce Julie, că a plecat, e în mașină.
– Oricum mie îmi pace mai mult de Iuliana. (n.r – sora Anei)
Vezi tu, întrebarea e: ce-ți dorești și ce ești dispus să faci pentru asta?
Și nu o să-o las așa în zona de parenting, o să o duc în antreprenoriat pentru că văd mulți soloprenori care participă la multe cursuri, care știu de toate, chiar dacă au impresia că nu știu suficient, însă nu au aceeași determinare, rămân în zona safe și nu își îndepliesc visul.
Deși nu rezonez cu insitența Măriucăi, ci mai degrabă cu stilul calm, calculat, rațional a Juliei, totuși o admir pentru determinarea ei și învăț de la ea că uneori e nevoie să ne luptăm pentru ceea ce ne dorim.
Să fie pace,
Ana
