Crezi că nu știi să vinzi. Sau că nu îți place. Așa că te întreb ce relație ai avut cu banii de-a lungul timpului, chiar din copilărie. După ce stai câteva zile să scotocești prin amintiri, spui că ai fost un copil cuminte, conștiincios, cu rezultate foarte bune la școală și care își iubea părinții. Și îi iubea așa de mult ca din banii pe care îi primea de la ei, le cumpăra cadouri. Iar ei se bucurau și te apreciau.
– Cum altfel te mai apreciau?
Stai câteva minute în care văd că ești în amintiri și ai unele insight-uri greu de verbalizat. Îți las spațiu. Te înțeleg, Știu cum e.
– Am fost un copil bun, făceam ce aveam de făcut și era de la sine înțeles că asta e treaba mea. Deci nu aveam de ce sa primesc aprecieri, îmi făceam treaba, era de la sine înțeles.
Nu zic nimic. Îți las spațiu.
– Părinții îmi dădeau bani, uneori primeam și pentru rezultatele bune de la rude, dar nu ca o practică frecventă.
Mai stai și mai cauți și începe să fie dureros că e ceva despre părinții tăi buni care te-au iubit, care ți-au oferit tot ce puteau și ce știau, dar fără să își dea seama, ți-au creat o rană. Și nici tu nu ți-ai dat seama de ea până acum.
– De ce ți-e frică cel mai tare când vine vorba de vânzare?
Cauți din nou în tine că până acum nu ți-ai pus întrebarea așa. Te-ai gândit la procesul de a vinde ca mecanism, ca strategie, ca la o materie pe care nu ai învățat-o.
– Că nu o să mă vadă oamenii așa cum sunt, că nu o să mă aprecieze și nu o să aibă încredere în mine.
– Și cum seamănă situația asta cu ce ai trait în copilărie?
Stai câteva secunde și suprapui situațiile.
– Că mereu caut apreciere?
Îți zâmbesc și te las câteva secunde să ajungi la propriile răspunsuri.
– Deci de fapt îmi este teamă că nu o să fiu apreciată și am nevoia asta de când eram copil. Deci frica mea de vânzare este, de fapt teama că tot nu o să obțin aprecierea de care am nevoie.
Îți povestesc că am fost și eu acolo în urmă cu vreo 7-8 ani și că îți înțeleg emoțiile.
– Lecția mea a fost că oricât de multe aprecieri am primit de la clienții mei, de la colaboratori, de la prieteni, tot nu mă simțeam hrănită și ajunsesem să fac multe acțiuni doar ca să obțin și mai multe aprecieri.
– Și ce ai făcut?
Ce am făcut ca să obțin aprecierea de care aveam nevoie
- Am lucrat în terapie pe relația cu mama ca să pot să am acum, ca adult, o relație autentică și vulnerabilă cu ea și să îi cer ce am nevoie de la ea și nimeni nu poate să-mi dea atât de hrănitor cum o face ea.
- Am fost în programe de dezvoltare personală și autocunoaștere, unul cu impact spiritual mare asupra mea, în care am învățat să-mi securizez eu Copilul Interior și să-i ofer, ca adult, prin meditații, ce avea el nevoie atunci.
- În sesiuni de coaching mi-am resetat valorile, nevoile, mi-am crescut stima de sine și am exersat să-mi ofer eu mie apreciere când am câte un succes, oricât de mic. Mi-a fost la început greu să identific succesul pentru că părea firesc să am succes după cât și cum lucram, apoi a fost greu să admit că e ok să am și momente de pauză, de relaxare, de răsfăț ca să sărbătoresc progresul. Când am văzut cât de mult mă motivează progresul, m-am transformat într-un vânător al lui.
- Când nu am mai depins de aprecierea potențialilor clienți, am învățat concret tehnici de vânzare pentru serviciile mele și sunt din nou un observator al situațiilor din care am de învățat despre mine în interacțiunea cu potențialii mei clienți. Și folosesc oglinzile pe care mi le pun ca motoare către instrospecție și evoluție.
Deci nu e despre vânzare, este despre nevoia neîmplinită care stă la sursa fricii
Dacă simți că ai și tu un blocaj în business, te invit să-l destructurăm, să vedem ce nevoie e de fapt în spatele lui , cum poți să ți-o îndeplinești și apoi ce ai de învățat pe parte antreprenorială. Vino la un call gratuit de 30 de minute să identificăm un blocaj emoțional pe care îl ai acum în business și să îți spun cum pot să te susțin mai departe ca tu să ai un business profitabil și să comunici cu sens și cu scop cu clienții tăi.
Să fie pace!
Ana
